|
Preschimbare acte concesiune |
|
|
|
|
Acte necesare la MOSTENIRE:
- concesionarul sau persoana interesată va formula o cerere care se găseşte la administraţia cimitirului;
- pe cererea astfel formulată, administratorul cimitirului unde se află locul, va întocmi un referat de verificare a locului în teren, iar casierul un referat de achitare a tarifelor anuale de întreţinere;
- la cerere, se vor ataşa următoarele acte:
- actul de concesiune a cărui preschimbare se cere, în original;
- copie BI/CI;
- copie după certificatul de moştenitor legal sau testamentar;
- un timbru fiscal indiferent de valoarea acestuia;
Cererea însoţită de actele mai sus menţionate se va depune la Biroul acte de concesiune din Calea Şerban Vodă nr.249 sector 4, în zilele de luni-miercuri-joi între orele 8,30-13,00. Actele de concesiune se vor elibera în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii.
Acte necesare la DONATIE:
- concesionarul sau persoana interesată va formula o cerere care se găseşte la administraţia cimitirului;
- pe cererea astfel formulată, administratorul cimitirului unde se află locul, va întocmi un referat de verificare a locului în teren, iar casierul un referat de achitare a tarifelor anuale de întreţinere;
- la cerere, se vor ataşa următoarele acte:
- actul de concesiune a cărui preschimbare se cere, în original;
- copie BI/CI;
- contractul de donaţie în original;
- timbru fiscal indiferent de valoarea acestora;
Cererea însoţită de actele mai sus menţionate se va depune la Biroul acte de concesiune din Calea Şerban Vodă nr.249 sector 4, în zilele de luni-miercuri-joi între orele 8,30-13,00. Persoanele care solicită transcrierea dreptului de concesiune în baza unui contract de donaţie, vor achita contravaloarea taxei de concesiune în funcţie de categoria cimitirului Actele de concesiune se vor elibera în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii.
|