|
REGULAMENTUL pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor şi crematoriilor umane aflate sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Bucureşti.
CAPITOLUL I Dispoziţii generale
Art.1 -Pe raza municipiului Bucureşti,înmormântările şi incinerările umane se fac în cimitirele şi crematoriile municipalităţii, numai pe baza prezentului Regulament. Compartimentul de resort al C.G.M.B. va lua măsuri în vederea dezvoltării în perspectivă a cimitirelor şi crematoriilor aparţinând de C.G.M.B. pentru a se asigura în permanenţă cel puţin 12.000 locuri libere de înhumare, inclusiv pentru calamităţi. Art. 2. - Înfiinţarea, organizarea şi administrarea cimitirelor şi crematoriilor umane ale municipalităţii se fac prin hotărîri ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Art. 3. - Cimitirele şi crematoriile umane existente sunt supuse, din punct de vedere urbanistic, sanitar şi edilitar, prevederilor legale. Art. 4. - Cimitirele municipalităţii, existente în prezent, se împart în patru categorii, astfel:
Categoria I: - Cimitirul Bellu;
Categoria a II- a: - Cimitirul Ghencea; - Cimitirul Sf. Vineri; - Cimitirul Reînvierea ; - Cimitirul Tudor Vladimirescu; - Cimitirul Izvorul Nou ; - Cimitirul Iancu Nou; - Cimitirul Progresu Categoria a-III-a: - Cimitirul Bucureştii Noi; - Cimitirul Dămăroaia; - Cimitirul Metalurgiei; Categoria a IV- a: - Cimitirul Domneşti (Ghencea II) - Cimitirul Berceni II; - Cimitirul Pantelimon II; - Cimitirul Străuleşti II. - Cimitirul Vest
Art. 5. - Până la constituirea unui cimitir cu regim de gratuităţi, cimitirul Străuleşti II asigura spaţii speciale în acest sens. Încadrarea în această categorie, se va face numai după verificarea situaţiei sociale, a persoanelor decedate, de către comisia de asistenţă socială a fiecărei primării de sector, în maximum 2 zile de la solicitare sau constatare . Vor beneficia de locuri de inhumare pe 7 ani gratuite, conform Legii nr. 44/1994 – veteranii de razboi. Beneficiarii tuturor legilor conform carora au dreptul la un loc de veci gratuit, respectiv, legea nr.42 /1990, legea nr. 118/ 1990, legea nr. 189/2000, etc., li se vor concesiona aceste locuri, in momentul cand prin infiintarea cimitirelor noi se vor putea asigura ca numar de locuri, atat inmormintarile curente, cat si cele 12.000 de locuri libere de inhumare pentru calamitati, conf.art.1 din prezentul Regulament . Pana in momentul infiintarii acestor cimitire, aceste persoane vor fi luate doar in evidenta ACCU. In cazul decesului acestor persoane sau a rudelor de gradul I sau II, li se vor atribui locuri de veci gratuite, pe baza certificatului de deces precum si a documentelor doveditoare ca sunt beneficiari ai uneia din legile de mai sus. Art. 6. - Modificarea categoriilor cimitirelor prevăzute la art. 4 şi stabilirea categoriei cimitirelor nou înfiinţate se fac de către Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Art.7. -Terenul aparţinând fiecărui cimitir va fi topografiat, i se vor întocmi acte cadastrale şi va fi integrat într-un sistem informaţional geografic complex bazat pe actuala divizare în figuri şi rânduri."; Art. 8. - Locurile de înmormântare vor avea dimensiunile de 2,50x 1,20 m, cu intervale între acestea de 0,30 m, necesare pentru circulaţie şi îngrijirea locului. Locurile pentru reînhumare osemintelor vor avea dimensiunile de 0,50x0,50 m. Art. 9. - În toate cimitirele se va întocmi o evidenţă scriptică şi grafică, ce va fi ţinută la zi atât de unitate, cât şi de Administraţia Cimitirelor. Figurile, rândurile şi locurile de înmormântare vor avea un identificator alfanumeric unic pentru a fi cât mai facil de regăsit, consultat şi actualizat. Art. 10 -La crearea de noi cimitire se vor lua măsuri de asigurare a unei zone de protecţie sanitară, se va întocmi un plan de sistematizare în care vor fi indicate parcelele( figurile, rândurile, locurile de înmormântare numerotate prin cifre şi litere) precum şi căile de acces, aleile dintre parcele, amplasarea capelei sau camerei mortuare, clopotniţei, etc. Se vor întocmi acte cadastrale şi va fi integrat într-un sistem informaţional geografic complex bazat pe actuala divizare în figuri şi rânduri.";
CAPITOLUL II Concesionarea locurilor de înmormântare
Art. 11. - Locurile de înmormântare din cimitirele Municipiului Bucureşti pot fi concesionate pe bază de taxe în condiţile prezentului regulament . Actul de concesionare încheiat cu această ocazie, conferă titularului numai dreptul de folosinţă. Art. 12 - Unei persoane i se va putea concesiona pe termen nelimitat, numai un singur loc de înmormântare, cu recomandarea de a executa 2 sau 3 cripte. Locurile concesionate pe termen nelimitat si cele de 25 de ani se pot transmite numai prin moştenire sau prin donaţie. În aceste locuri vor putea fi înmormântaţi titularii concesiunii, soţii sau soţiile acestora, precum şi ascendenţii şi descendenţii lor. Pot fi înmormântate orice alte persoane, cu consimţământul titularului, cu rezervarea unui loc pentru titular. La punerea in posesie a locului donatarul va achita taxele de concesiune aferente terenului, conform Anexei 1. Concesionarea către un titular de concesiune, al unui alt loc de înhumare pe termen nelimitat este nulă de drept şi atrage încetarea dreptului de folosinţă asupra acestui loc, cu excepţia situaţiilor prevăzute în alineatul 1 de mai sus. Atribuirea unui loc de înhumare pe 7 ani unui concesionar care, deşi deţine un loc pe 25 de ani sau pe veci, nu poate înhuma în acel loc, se va face cu condiţia ca, la expirarea termenului de 7 ani, să-şi dezhumeze decedatul din locul nou concesionat şi să-l înhumeze la locul pe care-l deţine . Art. 13 -Locurile de înmormântare pot fi concesionate pe termen nelimitat (locuri de veci). Se va asigura constituirea şi menţinerea unei rezerve de 12.000 locuri de înhumare pentru calamităţi şi cazuri de forţă majoră. Art.14 -Locurile de înmormântare concesionate pentru 25 de ani, precum şi locurile de înhumare pe 7 ani se pot transforma la cerere, în locuri de veci, cu plata taxelor corespunzătoare. Art.15. -În locurile concesionate pentru 25 de ani şi netransformate în locuri de veci, înmormântările care nu asigură minimum 7 ani până la expirarea termenului de concesionare (25 ani) se vor putea face numai prin achitarea taxei pentru înhumare pe 7 ani stabilita prin prezentul Regulament.. Locurile aflate în această situaţie vor putea fi concesionate pe veci la cererea titularului concesiunii sau a mostenitorilor. Art. 16 - Cererile pentru concesionare pe termen nelimitat se soluţionează de compartimentul de resort al A.C.C.U. Transformările locurilor de înhumare pe 7 ani şi a celor concesionate pe 25 de ani se vor face de către A.C.C.U. cu respectarea strictă a prevederilor art.7 din prezentul regulament şi a prevederilor cu privire la concesionări în cimitirele nou create. Art. 17. - Locurile de înhumare pe 7 ani se vor atribui de către Administraţia cimitirelor numai la decesul unei persoane. Art. 18. - Dobândirea locurilor de veci prin succesiune este scutită de plata taxelor de concesionare . Ceilalţi dobânditori vor achita taxele corespunzătoare unei noi concesionări. Art. 19. - (1) Concesionarea şi dreptul de folosinţă încetează a) la expirarea termenului de concesionare ( 7 sau 25 de ani); b) când locul concesionat este lăsat în părăsire. Se considera parasire, mentinerea in stare de neingrijire a constructiilor funerare, imprejmuirilor si mormintelor unde nu exista nici un semn funerar (cruce, gard, candela, etc.) si daca timp de 6 luni de la anuntul din presa, concesionarul nu se prezintă la A.C.C.U. pentru clarificarea situatiei juridice a concesiunii; c) prin renunţarea concesionarului, în scris, în favoarea A.C.C.U. ,fără a avea pretenţia la despăgubiri; d) în cazul neachitării tarifului de întreţinere în timp de 3 ani consecutivi şi dacă, timp de 30 de zile de la somatia scrisa sau anunţul din presă, concesionarul nu se prezintă la A.C.C.U. pentru achitarea taxelor de intretinere; e) în condiţiile art. 12 alin. 3, atunci cind concesiunea este nula de drept; f) locurile de veci care nu au fost preschimbate conform deciziei nr. 1336 / 15.03.1950 si care au intrat in patrimoniul ACCU fara nici o alta formalitate. Se exceptează de la prevederile prezentului articol monumentele funerare din patrimoniul naţional şi monumentele declarate de către C.G.M.B. de interes istoric şi artistic. (2) In cazul in care, se pierde dreptul de folosinta al concesiunii, locul de inmormintare va fi refolosit. Construcţiile executate de către concesionar sunt proprietatea acestuia,urmând ca la încetarea dreptului de folosinţă, acesta să elibereze terenul. (3) In lipsa titularului sau a eventualilor mostenitori legali sau testamentari, concesiunea va trece in proprietatea ACCU, cf. art.680 Cod civil;
(4) Părţile indivize de concesiune care nu răspund anuntului in presa in conditiile stabilite, respectiv 6 luni in cazul parasirii si 30 de zile in cazul neachitarii tarifului de intretinere, expira si pot fi reconcesionate partilor indivize interesate care solicita acest lucru, cu plata taxelor unei noi concesionari. Art. 20 -În limita disponibilităţilor, la propunerea unor instituţii publice, directorul instituţiei poate aproba concesionarea sau înhumarea pe 7 ani pentru personalităţi marcante ale României.
CAPITOLUL III Înmormântările si reînmormântările
Art. 21. -Înmormântările se fac numai pe bază de adeverinţă de înhumare eliberată de Oficiul Stării Civile, care a înregistrat decesul. În cazul în care se dispun cercetări de către organele îndreptăţite, cu privire la cauzele decesului, înmormântarea se va face numai pe baza dispoziţiilor date de organele respective. Înmormântarea decedaţilor aduşi din alte localităţi se face pe baza autorizaţiei sanitare de transport, vizată de organul sanitar competent şi adeverinţa de înhumare. Art. 22 -Înmormântările se pot face direct sau prin depunerea prealabilă a decedaţilor la capelă . Depunerea decedaţilor la capelă se poate face pentru cel mult 72 de ore, numai cu autorizaţia organului sanitar competent, eliberată pe baza certificatului de îmbălsămare şi cu plata tarifelor legale. Nu pot fi depuşi la capelă cei decedaţi din cauza unei boli contagioase. Art. 23 - Înmormântările pentru locurile de 7 ani se vor face în gropi cu pod, iar pentru cele de 25 de ani sau pe veci, în gropi cu pod,gropi zidite(cripte) sau în cavouri. Gropile simple se execută la cel puţin 2 m adâncime, iar cele cu pod se vor face la minim 2,50 m. Gropile zidite şi cavourile se execută, potrivit dispoziţiilor prezentului Regulament, pe baza autorizaţiei de construcţie şi sub controlul intendentului cimitirului. Înhumările pentru gratuiţi ( cim. Străuleşti II ) se vor face în gropi simple. Art. 24. - Atribuirea locurilor de înmormântare pe 7 ani se face în ordinea stabilită prin planul fiecărui cimitir, conform numerotării. Art.25. - Mormintele nu pot fi deschise decât după 7 ani de la data înhumării. Deschiderea mormintelor înainte de împlinirea termenului de 7 ani, dar nu mai devreme de 1 an, se va putea face numai cu autorizaţia organului sanitar competent şi numai în perioada 1.11 - 31.03, dar numai târziu de al doilea an. Deschiderea mormintelor se va putea face, indiferent de data când a avut loc înmormântarea, potrivit legii, pe baza autorizaţiei dată de procuror sau de instanţa judecătorească şi cu încunoştiinţarea unui reprezentant al familiei decedatului, la data fixată de aceste organe. Art.26. - Deschiderea mormintelor şi reînmormântărilor se vor face în mod obligatoriu în prezenţa cu acordul titularului sub supravegherea intendentului cimitirului, iar operaţiunile se consemnează în registrul de înhumări în care semnează ambele părţi. Osemintele vor fi reinhumate la picioarele decedatului. Mutarea în afara cimitirului a osemintelor se va face pe bază de autorizaţie de deshumare şi aviz de transport. În cazul când, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de 7 ani, reprezentantul familiei nu se prezintă pentru deschiderea mormântului, deşi s-a anunţat prin intermediul presei, operaţiunea se desfăşoară numai în prezenţa intendentului cimitirului, care consemnează, în registrul de înhumări, lipsa reprezentantului familiei şi operaţiunea de reînmormântare a osemintelor la picioarele noului înmormântat La expirarea celor 7 ani, neidentificaţii, vor fi deshumaţi numai în prezenţa administratorului şi vor fi reînhumate osemintele la picioarele noului decedat asigurându-se în mod gratuit slujbele religioase. Art. 27 - În cazul în care la expirarea termenului de concesionare, se pierde dreptul de folosinţă, locul de înmormântare va fi refolosit , iar osemintele rezultate vor fi depuse într-un săculeţ la picioarele noului înmormântat sau în alt loc desemnat acestui scop . Costul acestor operaţiuni va fi suportat de noul concesionar. Art.28 - "Cimitirul Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989" este administrat de Administraţia cimitirelor . Cheltuielile necesare întreţinerii vor fi suportate din bugetul Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Art.29 – Cheltuielile necesare întreţinerii cimitirelor ostaşilor de alte naţionalităţi, căzuţi pe teritoriul României, pot fi suportate de statele respective, prin reprezentanţele lor diplomatice sau în condiţii de reciprocitate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pe baza documentaţiilor întocmite de compartimentul de specialitate.
CAPITOLUL IV Crematoriile
Art.30 - Crematoriile umane execută la cerere operaţiuni premergătoare incinerării, incinerarea propriu-zisă, operaţiuni de depozitare şi conservare a urnelor cu cenuşă, precum şi alte operaţiuni legate de incinerare. Art. 31 - Activităţile premergătoare incinerării se pot efectua numai pe baza adeverinţei de înhumare şi aviz sanitar . Art. 32 - Incinerarea decedaţilor aduşi din alte localităţi se face numai pe baza autorizaţiei sanitare de transport şi a adeverinţei de înhumare Art.33 - Incinerările decedaţilor se fac în ordinea aducerii lor la crematoriu, cu execpţia cazurilor de boli contagioase care au prioritate. Art.34 - Pot asista la operaţiunile de incinerare propriu-zise în sala de incinerare cel mult trei persoane majore . Art. 35 - Cenuşa provenită din incinerare se depune în urnele asigurate de crematoriu. Urnele respective se individualizează cu etichete cuprinzând datele de indentificare a decedatului . Art. 36. - Urnele se păstrează la crematoriul uman timp de 45 de zile, perioadă în care familia decedatului va trebui să hotărască asupra depunerii lor la : - domiciliul familiei - în cavouri, gropi, nişe ; - columbarele de urne ale crematoriului. După trecerea termenului de 45 de zile, în cazul în care cei interesaţi nu au luat nici o măsură în legătură cu depunerea şi păstrarea urnelor, acestea vor fi depuse în spaţii special amenajate aparţinând A.C.C.U. Art. 37 - Depunerea şi conservarea urnelor în columbarele crematoriului uman se face în nişă . Concesionările pe termen nelimitat a nişelor se vor atribui de către ACCU numai în caz de deces, pe baza taxelor aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Art.38 - Dreptul de folosinţă al nişei îl are concesionarul şi membrii familiei sale şi se transmite prin moştenire şi donaţie . Prin familie în înţelesul prezentului Regulament, se înţelege: soţul sau soţia titularului concesiunii, părinţii acestora, copiii, ginerii şi nurorile . Art.39 - Concesionari nişelor din columbarele crematoriilor umane sunt obligaţi să plătească tarifele anuale de întreţinere stabilite de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Evidenţa achitării tarifelor de întreţinere se ţine într-un registru special . Art.40 - În caz de neplata taxelor de întreţinere mai mult de 1 an si daca in termen de 30 de zile de la anuntul in presa, concesionarul nu se prezinta la A.C.c.U.,concesiunea încetează, iar urnele se vor păstra în spaţii special amenajate de către ACCU. Art. 41 - Instalarea de monumente sau executarea de alte lucrări la nişă se fac numai cu avizul compartimentului de resort din cadrul ACCU.
CAPITOLUL V Executarea de lucrări
Art.42 - Beneficiarii concesiunilor pe termen nelimitat, sau a celor 25 de ani pot executa în limitele suprafeţelor deţinute următoarele construcţii în condiţiile legii: a) la suprafaţă: capele, mausolee, monumente, construcţii şi amenajări funerare ; b) în subteran : cripte, cavouri şi gropi zidite cu câte unul două sau maxim trei locuri suprapuse . Pentru construcţiile în care se fac înmormântări supraterane este obligatoriu şi avizul sanitar. Este scutită de autorizaţie, montarea crucilor de orice fel cu înălţimea până la 1,5m şi fără bază betonată . Art. 43- Autorizarea executării lucrărilor funerare la locurile concesionate, se face de către ACCU pentru : cruci, grilaje, borduri,cripte cu câte unul, două sau maxim trei locuri suprapuse, iar pentru lucrările funerare executate la suprafaţă, respectiv capele, mausolee,monumente, obeliscuri, lucrări de artă construcţii şi amenajări funerare, autorizarea se face conf. Legii 50/1990 modificata si completata cu Legea nr. 453/2001. Art. 44 - În cimitirele municipalităţii, pot executa lucrări: - societăţi comerciale de profil, meseriaşi autorizaţi, propuşi de concesionari si abilitati de A.C.C.U. ; - formaţiile proprii ale Administraţiei Cimitirelor; - concesionarii înşişi. Art.45 - Pe locurile cu înhumări de 7 ani pot fi construite numai cruci, borduri şi grilaje . Art.46 -Este interzisă orice lucrare în afara limitei locului concesionat, intendentul având obligaţia să împiedice executarea unor asemenea lucrări . Nu se pot executa cripte sau gropi zidite cu câte unul, două sau maxim trei locuri suprapuse, pe o suprafata de 1,00 x 2,00 m , limita minima fiind de 1,00 x 2,35m. Diferenţe de teren, în vederea executării de cripte, nu se pot acorda decât numai pentru cei care au un singur loc, iar pe actul de concesiune este trecută o dimensiune mai mică decât cea prevăzută de 1,20 x 2,50 m, în limita posibilităţilor de teren, cu respectarea art. 8 şi a paragrafului de mai sus. Art.47 – Sunt interzise depozitarea în cimitire de materiale de construcţie, peste necesarul zilnic. Pregătirea materialelor (stingerea varului, prepararea mortarului şi a betonului) se vor face în tărgi, asigurăndu-se zilnic curăţenia locului. La executarea lucrărilor de construcţii în cimitire, se vor proteja mormintele şi construcţiile învecinate, spaţiile verzi şi căile de acces. Orice stricaciune va fi suportata de beneficiarul lucrarii . Art.48 – Sapaturile de pamant efectuate in vederea executarii de cripte cu 1, 2, sau 3 nivele, se vor executa numai de catre angajatii ACCU. Concesionarii care executa lucari funerare in regie proprie sau cu firme de constructii funerare, vor achita la ACCU contracostul operatiilor de sapatura pe baza tarifelor aprobate conform art.52. Autorizatiile de constructii funerare pentru cripte, se vor elibera de catre ACCU numai dupa achitarea costului sapaturii de catre beneficiarul lucrarii. Art.49 - Accesul în cimitire al mijloacelor de transport cu o capacitate mai mare de 5 tone nu este permis. Pe restul aleilor, transportul materialelor se va face prin purtare directă, cu roaba, sau prin mijloace de transport cu capacitate de maximum 1,5 tone. Art. 50 - Obiectivele declarate monumente de artă nu pot fi reparate, modificate sau demolate, decât cu avizul prealabil al Comisiei Municipale a Monumentelor. Art.51 - Lucrările de construcţii în cimitire trebuie finalizate în termen de 6 luni de la eliberarea autorizaţiei, după expirarea acestei perioade este necesară reactualizarea autorizaţiei. Societăţile şi meseriaşii ce execută lucrări funerare concesionarilor vor plăti Administraţiei Cimitirelor energia electrică şi apa consumată .
CAPITOLUL VI Obligaţiile Administraţiei Cimitirelor
Art.52 - ACCU are următoarele obligaţii: - asigură corectitudinea concesionărilor şi atribuirilor locurilor de 7 ani din cimitire; - asigură respectarea de către persoanele fizice şi juridice a prevederilor prezentului regulament; - asigură paza în cimitire ; - asigură prestaţiile necesare înmormântării sau incinerării cu toate operatiile ce decurg din acestea, precum si sapaturile de pamant pentru executia criptelor cu 1, 2 sau 3 nivele. Tarifele pentru toate aceste prestatii vor fi calculate si actualizate de catre ACCU, la fiecare indexare de salarii, cat si modificari ale preturilor de materiale si aprobate de conducerea ACCU; - asigură la cerere, serviciile religioase specifice şi spaţiul necesar desfăşurării acestora în mod gratuit. - asigură respectarea protocoalelor încheiate cu Arhiepiscopia Bucureştilor în cea ce priveşte statutul serviciilor religioase, statutul preoţilor şi al locaşurilor de cult din A.C.C.U. - asigură întreţinerea aleilor, clădirilor împrejmuirilor, instalaţiilor edilitare (apă canalizare, energie electrică, gaze, etc.), evacuarea gunoiului (excepţie cel rezultat din lucrările executate de concesionari), inclusiv a vegetaţiei ornamentale dendro-floricole ; Art. 53 - Pentru serviciile prevăzute, concesionarii au obligaţia să plătească Administraţiei cimitirelor şi Crematoriilor Umane tariful anual de intretinere diferenţiat pe categorii de cimitire, reactualizat în funcţie de rata inflaţiei. În funcţie de rata inflaţiei, tarifele se vor corecta anual cu coeficientul de creştere calculat de Comisia Nationala pentru Statistica. Invalizii, veteranii de razboi, revolutionarii,detinutii politici,persoanele care beneficiaza de ajutor social, persoanele care beneficiaza de alocatie de sprijin si persoanele care beneficiaza de somaj li se aplica o reducere de 50% la tarif de intretinere anuala. Pensionarii cu pensii pana la 2.500.000 lei (inclusiv) beneficiaza de o reducere de 30% din taxele de intretinere anuala. Concesionarii beneficiari, conform legilor actuale în vigoare,de locuri gratuite în cimitirele aparţinând de CGMB nu sunt scutiţi de plata tarifelor anuale de întreţinere, dar vor beneficia de o reducere de 50% la tariful de intretinere anuala incepind cu 1 ianuarie 2004 (excepţie "Cimitirul Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989"). Art. 54 - Intrarea în incinta cimitirelor cu maşini şi utilaje se poate face numai cu scopul realizării unor lucrări funerare, conform art.51. Se interzice staţionarea maşinilor şi utilajelor constructorilor în cimitire mai mult de două ore . Sâmbăta şi duminica este interzis accesul în cimitir al maşinilor de orice fel, cu excepţia celor ce transportă decedaţii.
CAPITOLUL VII Dispoziţii finale
Art. 55 - Soluţionarea tuturor reclamaţiilor referitoare la activitatea ACCU se va face conf. art.55 din Legea nr. 29 /1990 Art. 56 - Accesul persoanelor în cimitire se va face în costumaţie decentă . Circulaţia se va face numai pe alei, fiind interzisă călcarea pe monumente şi morminte, comportarea fiind în limita pioşeniei locului sacru. Accesul în cimitir este permis: - în perioada 1.10 - 31.03, între orele 8.00 - 17.00; - în perioada 1.04 - 31.09 între orele 7.00 - 20.00 Solicitările justificate ale concesionarilor, în afara acestui program, vor fi soluţionate de Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane. . Accesul in cimitire pentru cei ce executa lucrari de constructii funerare: - indiferent de perioada anului, accesul se face intre orele 7,00 – 16,00 numai in zilele lucratoare; - simbata, duminica si in zilele de sarbatoari legale accesul este interzis; - exceptie fac situatiile in care se executa lucrari pentru cazurile de deces.
CAPITOLUL VIII Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor
Art. 57 -Urcarea pe monumente, statui, bănci, deteriorarea, mutarea sau răsturnarea băncilor, coşurilor, indicatoarelor, distrugerea tăbliţelor cu poziţionarea locurilor, nereactualizarea autorizaţiilor după expirarea perioadei de 6 luni, execuţia fără avizul responsabilului de unitate a lucrărilor de construcţii, constituie contravenţie şi se sancţioneză cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 100.000 lei la 150.000 lei, pentru persoane juridice . Art. 58 - Aruncarea de ţigări, ambalaje, moloz, diverse resturi vegetale obţinute de la amenajarea mormintelor în alte locuri decât cele special amenajate acestui scop constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 500.000 lei pentru persoane fizice , şi de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei pentru persoane juridice . Art. 59 - Depozitarea de deşeuri vegetale şi sau menajere, ambalaje combustibil de orice fel, pe morminte sau pe aleile de acces, precum şi încălcarea prevederilor art.49 şi 54 privind accesul auto în cimitire, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 500.000 lei , pentru persoane fizice şi de la 250.000 lei la 1.000.000 lei pentru persoane juridice . Art. 60 - Deteriorarea aleilor, a căilor de acces, a stâlpilor de iluminat, a gurilor de incendiu, a reţelelor electrice şi de udat , a gurilor de canal şi a capacelor acestora, a statuilor, a monumentelor, a împrejmuirilor, a grilajelor, a crucilor, a gardurilor şi a oricăror altor dotări din cimitir cu corpuri străine , substanţe inflamabile şi / sau toxice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei pentru peresoane juridice. Art.61 - Constituie contravenţie şi se sancţioneză cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei următoarele fapte : a) comercializarea fără autorizaţie a oricăror produse în incinta cimitirelor ; b) stingerea varului, cioplirea pietrelor şi a lemnelor, precum şi efectuarea oricăror lucrări funerare fără autorizaţie (încălcarea art.47): c) introducerea în cimitir de materiale de construcţii în vederea executării de lucrări funerare fără autorizaţie (încălcarea art.43) d) executarea de lucrări de construcţii funerare fără autorizaţie de construcţie eliberată de A.C.C.U. (încălcarea art. 43) e) executarea de lucrări funerare montări de grilaje în afara limitei locului concesionat ( încălcarea art 46) f) executarea de amenajări morminte de către alte persoane decât cele prevăzute la art.44. g) repararea, modificarea sau demolarea , fără avizul prealabil al Comisiei Municipale a Monumentelor a obiectivelor declarate monumente de artă (încălcarea art 50) h)nerespectarea de către directorul ACCU a prevederilor art. 52,alin.1 Art. 62 -Sumele încasate din venituri extrabugetare (tarife ) se colectează la dispoziţia Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Art. 63 - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de intendenţii cimitirelor pe baza unor procese verbale de constatare, în condiţiile prezentului regulament pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor şi crematoriilor umane şi cu respectarea Legii nr. 32 /1968.
|